
Editarea cărții scrise de Angela Marin, Conștiință și cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura
Sub egida Fundației Transilvania Leaders, în Colecția de filologie „Bibliotheca” a Editurii Școala Ardeleană, a fost publicat un volum de eseuri despre opera prozatorului Augustin Buzura, Conștiință și cuvânt. Eseuri despre romanele lui Augustin Buzura. Autoarea, Angela Marin, este eseistă, traducătoare, scriitoare, redactor de carte, îngrijitor de ediții de patrimoniu.
Angela Marin despre Augustin Buzura: „Trebuie să spunem însă că Buzura nu s-a cantonat în politic pe cât se crede sau spune. Și nu a combătut exclusiv comunismul, ci orice ideologie generatoare de totalitarism. Pentru că orice fel de totalitarism este, după el, la fel de nociv, de toxic, de letal; sufocă adevărul, provoacă alienarea individului, distruge în om umanitatea. Scriitorul corelează problema libertății cu problema normalității, cu ascendența psihicului asupra nevrozelor, boli ale modernității, pe care politicul, ideologicul le provoacă în om și în societate prin tiranie, prin abuz. Buzura nu vorbește de boli neapărat comuniste, ci de regimul dictatorial comunist ca factor agravant în generalizarea suferinței psihice. În comunism sau dincolo de el, la noi sau aiurea, fie că vorbim de indivizi, de o comunitate, de o etnie, de un popor, stă în puterea psihicului, când este sănătos, să îngroape animalul politic din om, cu tot cu ororile și cu crimele lui; să ne păstreze ființa curată, în toată demnitatea ei – fizică, morală, spirituală. După cum, în comunism sau dincolo de comunism, fie că vorbim de un autor de la noi ori de aiurea, «o carte bună», ne spune tot el, «este și un act politic». Covârșitoare, în opera lui Buzura, este, cred, miza morală. Raportată la ea, politicul își reduce portanța. Ocazional, îi rămâne, totuși, valabilă clamoarea și, grație ei – dacă vrem –, pregnanța. Dar problema morală ne trimite, inevitabil, înapoi la psihanaliză. Căci dacă nu există libertate de conștiință în afara adevărului moral, căutarea lui este cel dintâi pas pe care individul alienat va fi ajutat să-l facă spre regăsirea de sine. Drept pentru care impulsionarea lui în această direcție va fi prima procedură în terapia pe care scriitorul o va aplica personajelor suferinde. Ca să o aplice, are la dispoziția sa un singur instrument – cuvântul.”